Echipa AVATAR – prezentă la Bursa Locurilor de Muncă, 26 septembrie 2014

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj a organizat, în data de 26 septembrie, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi, în Cluj-Napoca. Evenimentul a avut loc la Cluj Arena, Aleea Stadionului, nr. 2, Tribuna B, în intervalul orar 09:00 - 13:00. La eveniment au participat 38 de agenţi economici din judeţul Cluj, care au oferit un număr de aproximativ 1200 de posturi disponibile pentru persoanele din evidenţele agenţiei de ocupare, aflate în căutarea unui loc de muncă.
Echipa AVATAR a fost prezentă în cadrul acestui eveniment pentru a obţine un plus de vizibilitate pentru proiect şi pentru a întâlni potenţiali membri ai grupului ţintă, angajatori și alți stakeholderi.
Astfel, având ca scop diseminarea adecvată a informaţiilor proiectului catre publicul ţintă şi opinia publică, experţii AVATAR au stat de vorbă cu cei interesati, inclusiv cu reprezentanti ai media locale și persoane în căutarea unui loc de muncă, oferindu-le sprijin pentru a se instrui şi a se pregăti pentru angajare. Aceştia au distribuit pliante şi mai ales au vorbit despre cursurile gratuite pe care le oferim.

Poza Echipa AVATAR – prezentă la Bursa Locurilor de Muncă, 26 septembrie 2014